luni, 30 noiembrie 2009

Uităm


Simţeam acut nevoia unei cărţi, unui film, unui om care să mă zguduie din temelii. Care să îmi dezvăluie ceva nou, ceva incitant, ceva deosebit de lentoarea, liniştea şi admosfera călduţ- leneşă a ultimelor luni. Mă învârteam aşa între oameni drăguţi, între cărţi frumoase, dar fără puterea de a răzbate până la fibrele sufletului mele însetate de ,,altceva’’, filme decente dar departe de a stârni o furtună şi nevoia de a discuta aprins ca în trecut, în mine.
Când X. mi-a adus cartea, am ezitat, fiind deja avertizată că, Monica Lovinescu, căci despre un roman al său este vorba, este o scriitoare anticomunistă, cărţile sale având caracter de jurnal. Nu sunt un mare fan al scrierilor tip jurnal şi nici al celor de un realism strict, eu având credinţa că fără un dram de vis şi nebunie, viaţa ar fi practic imposibil de trăit.
Aşa că am deschis ,, Cuvântul din cuvinte’’ târziu după ce o primisem, căci mai primisem şi alte cărţi de la X., cărţi bune de altfel, şi decisesem să le citesc pe acelea întâi. M-a frapat întâi de toate stilul învăluitor al cărţii, cuvintele din spatele cuvintelor. Probabil că dacă cineva ar încerca să citească doar un pasaj al cărţii despărţindu-l de restul poveştii, mare lucru nu ar înţelege. Cartea tratează într-un mod atât de delicat, poetic chiar aş putea spune, alegoric, vicierea şi condamnarea valorilor, fie ele morale sau intelectuale. Ceea ce m-a frapat însă, nu este faptul că perioada comunistă trata în acest mod intelectualii şi oamenii ale căror valori nu corespundeau sistemului, ci faptul că ,,nivelarea’’ respectivă, impusă atunci de sistem, există şi acum impusă însă de ,,majoritatea’’ comodă, plictisită, prea blazată pentru a încerca să vadă altceva dincolo de viaţa cotidiană, de zbaterea pentru ziua de mâine. Aşa m-am trezit îngrozită că noi, cei de azi, în goana noastră prin viaţă , ne învăţăm copii ce înseamnă tupeul, dar uităm să îi învăţă că adevărata îndrăzneală este aceea de a crede în visele tale până la capăt. Uităm să îi învăţăm că în spatele succesului şi afirmării trebuie să stea bunătatea, modestia şi iubirea de oameni. Uităm să le spunem că expresia ,, a întoarce celălalt obraz’’ nu e doar o vorbă şi în nici un caz nu se referă la laşitate, ci chiar la putere, putere spirituală. Uităm să le spunem că puternic nu-i cel ce dă cu pumnul, ci cel ce schimbă lumea prin ascuţimea minţii şi blândeţea sufletului. Uităm...uităm şi apoi spunem sus şi tare că ne dorim o lume mai bună pentru copii noştri. O lume construită pe ce fel de valori? Pe cele care am uitat să-i învăţăm că există?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu