Regăsiri

Azi la cafea un soare înşelător. Ar părea cald şi bun dacă l-ai privi din liniştea somnoroasă a camerei tale. Copacii sunt aşa frumoşi, cu frunzele lor galbene în lumina acestui soare întârziat parcă dintr-un început de toamnă. Afară însă vântul îmi înfioară obrajii, făcându-mă să îmi strâng şi mai tare fularul în jurul gâtului.
Mergând spre serviciu mă gândesc la oamenii ce au trecut prin viaţa mea, oameni care au lăsat cu adevărat urme, oameni a căror savoare îţi rămâne veşnic în minte, indiferent dacă îţi mai sunt aproape sau nu. Ne lăsăm prinşi cu toţii în vieţile noastre şi uităm pentru ceva timp unii de alţii. Ne reântâlnim , ne redescoperim şi ne dăm seama că suntem mai bogaţi avându-ne unul pe altul chiar şi acolo în amintire, într-un ungher mic şi ascuns al sufletului nostru, pe care parcă îl uităm prea des închis.