Neant

Abia acum înteleg ceva ce tu îmi spuneai de mult, iar eu în infantilitatea mea candidă nu puteam pricepe.Înteleg cum uneori viaţa are gust de moarte , existenţa are gust de ratare, iar tu...ai gustul neantului.Un gust scârbos, amărui, lipicios...ţi se prinde de aripi si te trage în jos, tot mai jos spre abisul mediocrităţii, abrutizării. În final ajungi să te supui ca un orb, LUTULUI.Te târăsti prin camere prost aerisite de spital , mananci, bei din căni prost spălate intr-o baie plină de gândaci, mucegai şi mirosuri pestilenţiale. Dar vrei să trăiesti şi lupţi, lupţi, lupţi...pentru ce? Esti mort de mult timp, ai doar iluzia vieţii, o viaţă de ...plantă. O viaţă fizică şi atât . Ajungi să nu te mire dacă într-o zi o bucată din tine ar cădea pe podea...asta e ...ai putezit...ăsta e cursul...