joi, 17 ianuarie 2013

Bascheti roz


     Discutam zilele trecute cu o doamna, de o varsta aproape cu mama mea si imi spunea: ,, Cred ca nimeni in suflet nu depaseste vreodata 20 de ani.’’
       M-am gandit mult la cuvintele ei dupa ce ne-am despartit . Oare asa sa fie? Ma gandeam dese ori vazand oamenii de langa mine, ca imi par atat de maturi. De fiecare data copilul din mine se ghemuieste mic si speriat cand intalneste oameni ce ii par maturi si ordonati si organizati, adica tot ceea ce el nu este.
     Vad mame responsabile, constiente de faptul ca chipsurile au prea multe E-uri, de faptul ca TV-ul dauneaza vederii copilului lor si ma vad pe mine , care mananc seara chipsuri cu fiu-miu la televizor hihilizindu-ne  la desene . Nu merg  nici la scoala sa inebunesc invatatoarea cu intrebari depre performantele lui, nu intru in transa la serbari si nu il hartuiesc cu aparatul foto atunci cand spune poezia. Ne  strambam impreuna  pe la spatele bunicii cand face pe,, autoritara ‘’cu noi. Si pe cuvant ca am incercat sa fiu si altfel, dar nu mi-a iesit.
   Ii marturiseam intr-o zi unui prieten cat de matur si sigur pe el mi-a parut cand l-am cunoscut. A inceput sa rada ca nebunul . Nu e nici pe departe asa. E haios, e un copil , de vreo 90 de kg ce-i drept si are si el temeri, d r asa cum tot el imi spunea ,,asta nu se vede din afara.’’
   Si  atunci nu pot decat sa sper ca ,nici copilul care ramane mult in spate, speriat de ochii atintiti spre el, sa nu se vada cand cobor scarile in rochia mea rosie :) si cand spun sus si tare ca asta sunt eu…sophistica ,ma!  Sa nu stie nimeni ca picioarele mele inca ofteaza dupa baschetii roz lasati in camera .

luni, 14 ianuarie 2013

Tu ce mai taci?



    Tacere, tacere intre noi. Tacere mai graitoare decat sute de cuvinte.
    Privim stelele si atat…nu e nevoie sa spunem nimic.

-          Uneori e bine sa ma  prefac ca dorm. Pot tine ochii inchisi pentru a constientiza mai clar ce mi se intampla.

-          Ce ti se intampla? Ce mi se intampla?
   Apropo…tu ce mai taci?

vineri, 4 ianuarie 2013

Amintiri


      Citeam pe Facebook, despre idea unui tip de a surprinde de-a lungul unui an, o secunda marcanta, din fiecare zi. Ma gandeam ca este o idee foarte tare, doar ca uneori  viata curge ata de repede incat , nu stiu daca as reusi tot timpul sa surprind foarte bine…SECUNDA.
   Un prieten imi zice insa…,, Pentru asta e memoria.,, Cu toate astea mie mi-ar placea sa am astfel de secunde surprinse . Simt ca uneori memoria imi joaca feste.  Imi amintesc momente , dar apoi ma intreb daca au fost reale sau nu. Asa ca astfel de secunde mie una mi-ar fi de ajutor. Rascolesc acum printre amintirile anului ce tocmai a trecut si surpind…un apus, miros de alge, niste stanci, niste taceri, pe mine alergand in talpile goale pe nisip(CHICKEN! :) ), o fereastra prin care zapada se vede ca in povesti…hmmmmmm…imi sunt tare dragi amintirile mele.