Ratare vs.împlinire

Zilele trecute am fost acuzată cum că sunt atrasă în mod aproape maladiv de aşa-zişii rataţi, fie ei bărbaţi sau femei. Îmi fac prieteni rataţi, îmi plac bărbaţii rataţi, citesc cărţi scrise de nişte rataţi. Să fie oare aşa?
Da, aşa e dacă ratat înseamnă altfel. Dacă ratat înseamnă că respectivul, nu respectă întocmai reţetele unanim acceptate de marea masă a plictisiţilor şi comozilor despre fericire.
Îmi venea să îl iau de guler pe respectivul moralist şi să îi urlu :,, Mister, ce înseamnă pentru dumneata ratarea? Crezi că eşti mai bun decât rataţii mei pentru că ai un fizic de invidiat, pentru că ai carismă cât pentru zece, un apartament frumos mobilat, o soţie zâmbitoare , un copil frumos şi maşina la scară? Crezi că eşti împlinit dacă te invidiază zeci de oameni cărora le prezinţi doar suprafaţa ta zâmbitoare? ’’
Sărac e omul a cărui fericire stă în aprecirea celorlalţi.
Eu cred că sunt atrasă de OAMENI, pentru că întâlnesc atât de puţini din ,,specia’’ asta în ultimul timp încât profit de prezenţa celor pe care am avut şansa să îi întâlnesc pentru a-mi îmbogăţi sufletul cu frumuseţea lor delicată, lipsită de orice strălucire publică. Iubesc oamenii frumoşi, oamenii reali, oamenii care se îndoiesc, oamenii ce îşi pun întrebări, oamenii cărora le e frică, oamenii care suferă, oamenii cu adevărat vii.
Încerc să nu bagatelizez suferinţa nimănui doar pentru că eu , în trecut, am suferit poate mai mult. Încerc să nu judec oamenii prin prisma propriilor mele valori şi experienţe. Încerc să nu dau cu pietre când pot ridica pe cineva. Încerc să iert, nu doar să uit.
Nu îmi iese mereu, greşesc şi eu, mă las şi eu uneori prinsă de bârfe ieftine şi judecăţi de valoare, dar de cele mai multe ori încerc să fiu om şi să apreciz oamenii pentru ceea ce sunt cu adevărat dincolo de orice aparenţă.