Azi NU!

În ultimele săptămâni programul meu de lucru şi de viaţă e infernal. Plec de acasă, deja obosită, pentru că somnul parcă nu îmi mai e de ajuns şi mă întorc seara, goală de gânduri, incapabilă de a mai face ceva decât din automatism. Nu dorm suficient, nu mănânc suficient, pentru că sunt prea obosită. Ajung doar cât să îmi văd fiul, să îi dau să mănânce de seară, să facem baie şi hop...s-a făcut ora de culcare. E pentru prima dată în viaţă când simt că fizicul nu mă ajută să fac cât aş vrea să fac şi este tare frustrant. E pentru prima dată când recunosc că totuşi fizicul contează şi indiferent cât de motivat ai fi sufleteşte şi mental, când cedezi fizic nu prea mai ai ce face. Îmi e ciudă pe mine că mă plâng şi că am obosit aşa repede. În fond eu sunt cea care crede şi afirmă sus şi tare că totul în viaţă ţine de spirit şi că oamenii cu adevărat puternici nu au nevoie de hrană decât de cea spirituală. Să fie oare starea mea o nouă renunţare, o nouă coborâre a scărilor idealurilor şi valorilor mele? Sau pur şi simplu ar trebui să o iau mai încet, să mai las şi de azi pe mâine, să învăţ să spun ,, Azi NU!"

Camere

Ne construim zilnic, minut de minut, clipă de clipă, scări înalte, până la cerul gândurilor şi simţirilor noastre. Ne ferecăm bine uşile, cu atenţie, de frică ca cineva să nu se insereze acolo , în noi, în camerele ascunse şi întunecoase. Ne prezentăm lumii doar în livinguri luminoase şi pline de parfumul şi savoarea fericirii, lăsând închise cu chei doar de noi ştiute camerele cu draperii groase şi lumânări abia pâlpâind a speranţă uneori.
Pe scările tale am urcat într-o lumină difuză , neştiind spre ce mă îndrept. Ai dat, uneori la o parte draperiile şi ţi-am putut vedea încăperile ascunse cuminţi în spatele lor. Ceea ce m-a frapat a fost că încăperile tale au de fapt sute de luminiţe mici, firave, dar care totuşi dau viaţă acestora. De afară nu poţi vedea nimic. Crezi că totul e întuneric, beznă deasă prin care va trebui să înveţi cumva să mergi fără să te împiedici de lucruri. Dar surprinzător este că cea mai ascunsă încăpere a ta este mai luminoasă decât livingurile mele largi, deschise spre lume. Eşti ca un castel din poveşti , care din afară pare cumva fără culoare, înăuntru având însă camere mari, luminate.