Gânduri...dincolo de cuvinte

Stăteam la masă, sorbind din ciorba delicioasă, privind prin persoanele de lângă mine, răspunzând habar nu am ce, doar pentru a nu părea că îi ignor. Îi auzeam vorbind, râzând şi mă întrebam : ,, Sunt eu defectă?’’.
Păi cu siguranţă sunt pentru că în seara aceleiaşi zile îl aud spunându-mi: ,, De ce treci aşa greu peste? Cum de nu înebuneşti?". Păi cum aş putea altfel? Eu, care am aşa puţini oameni apropiaţi sufletului meu...
Discuţii multe, ca de fiecare dată. Mereu discutăm, mereu ne spunem părerile . Mereu ne ascundem fricile, mereu aceleaşi întrebări, mereu aceleaşi acuze...mereu aceleaşi scuze. Mereu tulburări în sufletul şi mintea mea care ,, gândeşte prea mult".
Mă întreb mereu ce se ascunde dincolo de cuvinte. Ce taină au cuvintele? Acoperă răni, alintă suflete, iubesc în taină, fugă şi nerăbdare, urlă înăuntrul lor, neputând fi înlocuite cu altele pentru că ,,nu se face’’? Mă tulbură uneori jumătăţi de fraze, mă tulbură partea nerostită pe care o pot intui. Mă tulbur eu jucând jocuri de cuvinte, gesturi, măşti. Mă tulbur pentru că am mai jucat şi eu astfel de jocuri. Dar nu mă pot lipsi încă de joc, fie el şi cel al cuvintelor, pentru că în fond sunt încă un copil. :)