luni, 4 ianuarie 2010

Dincolo de vise...final

Şi îmi amintesc printre lacrimi şi golul infinit pe care îl simt în inimă, în suflet, în stomac, în întreaga-mi fiinţă, cum o rugam să vină , cumva cu o ştii, numai să scăpăm de aici , din prizonieratul îngrozitor al trupului. Şi a venit . A venit la el, tocmai când niciunul nu o mai dorea. A venit ca o ironie a sorţii. A venit ca o palmă peste obrazul nostru de copii lunateci. A venit ca o răzbunare a nopţilor lungi când o chemam amândoi înfriguraţi, strâns lipiţi unul de altul, deşi la sute de kilometrii depărtare.
Îmi amintesc când printre sticle de bere şi fumul a zeci de ţigări , ne spuneam atâtea şi ne îmbrăţişam sufletele chinuite.
,, Nu-i locul nostru aici’’ îmi spuneai . ,,Nu suntem făcuţi pentru lumea asta.’’
Şi îmi amintesc cum am băut împreună în cinstea faptului că ne-am găsit în viaţa asta şi că am avut norocul să fim fraţi deşi nu avem aceeaşi familie. Şi de atunci ai ştiut mereu că te iubesc, am ştiut mereu că eşti lângă mine. Şi ştiu că eşti şi acum şi mă priveşti cu aerul tău de copil rebel , cu hainele tale negre şi cu o votcă în mână.
Şi atunci îţi fac pe plac şi ascultăm amândoi , strânşi unul lângă altul ,, Join me in death’’.
Să mă aştepţi...nu mai e mult....curand...

Un comentariu:

  1. cat de trist... e foarte neplacut sa primesti ceva cand nu-ti mai doresti... mai ales cand iti doresti opusul acelui "lucru"... cand in sfarsit ai gasit ceea ce nu credeai ca ai cautat

    RăspundețiȘtergere