joi, 3 decembrie 2009

...

Mergând pe stradă observ tot mai des oameni trişti, oameni încrâncenaţi, oameni gri. Sunt chiar oameni tineri, în care viaţa ar trebui să vibreze, să creadă în destinul lor, în puterea lor de a schimba lucrurile, de a face ceva. Aud obsesiv parcă, expresii de genul :,,Asta e, ce să-i faci?’’sau ,,Asta e lumea în care trăim’’.
Îmi e greu să cred că am ajuns la gradul acesta de resemnare, când un tânăr de 17-18 ani spune că asta e viaţa, destinul îi este creionat de alţii, iar el rămâne un simplu spectator al vieţii sale. Ştiu şi eu, că e greu să răzbaţi, că e greu să realizezi ceva, nu trăiesc cu totul în nori. Am avut şi eu colegi geniali aproape, care s-au ,,ratat’’ în accepţiunea celor mai mulţi, pentru că nu au reuşit să se adapteze, să răzbată prin haţisurile unei lumi nedrepte. Cu toate astea îmi e greu să cred, că lumea în care copilul meu va creşte, va trăi, se va maturiza, lumea în care copilul meu va deveni bărbat, este una a resemnării, a aripilor frânte, a renunţării. Nu îl pot învăţa că viaţa asta se bazează pe nişte principii nu tocmai corecte şi că poţi fi tu indiferent cât de bun pentru că reuşita în viaţă nu este garantată de faptul ăsta. Nu îi pot spune să renunţe la luptă, deşi poate uneori mă va condamna că nu i-am spus mai devreme cum e lumea, cum e viaţa, cum e societatea în care trăim şi i-am oferit nişte modele şi valori care nu produc nici bani, nici faimă, ci doar oameni de bun simţ. Aşa că am ales să îl învăţ să spere, să lupte, să viseze, asumându-mi toate posibilele viitoare reproşuri, pentru că, deşi ştiu că mă repet, vrea ca fiul meu să fie OM înainte de orice funcţie, grad sau rang.

3 comentarii:

  1. felicitari. ti-ai propus ceva frumos. e laudabil mai ales ca unii parinti nu-si propun nimic in acest sens. un unchi de-al meu, dupa ce si-a parasit familia a crezut ca ajunge daca isi plateste pensia alimentara la timp. rezultatul a fost ca varul meu a ajuns un hot, care la 26 de ani deja a fost cel putin de doua ori inchis. nu vreau sa spun ca intotdeauna se poate ajunge la asa ceva, dar lipsa interesului parintilor pentru copii lor mareste sansele in acest sens.
    cat despre resemnare... putini sunt cei care reusesc sa-si gaseasca forta necesara ca sa poata continua sa "lupte" in conditii grele. Totusi eu cred ca, decat sa fi nefericit toata viata, mai bine sa lupti si sa cauti neancetat fericirea. Uneori cred ca e mai bine sa regreti deciziile gresite, decat sa regreti "lenea", "lasitatea" sau "comoditatea".
    p.s. sansele ca fiul tau sa devina "OM inainte de orice..." sunt foarte mari alaturi de o mama ca tine.

    RăspundețiȘtergere
  2. Multumesc pentru comentariu, multumesc pentru cuvintele frumoase si ma bucur tu crezi ca valorile mele sunt ok chiar si in lumea asta. Am fost dese ori criticata cum ca nu sunt o mama buna pentru ca nu-mi invat fiul sa fie mai ,,bagacios'', mai dur, sa dea inapoi pumnul pe care l-a primit la gradi etc. Raspunsul meu insa a fost:,,In ce fel de lume vreti sa traiti oameni buni? Copilul de azi e barbatul de maine si eu nu pot accepta ca lumea sa devina una a pumnului si parvenitismului.''

    RăspundețiȘtergere
  3. Ma bucur ca nu lasi pe nimeni sa-ti spuna ca nu esti o mama buna. Nu te cunosc, dar sunt sigur ca te straduiesti. Faptul ca vrei o lume mai buna pentru copilul tau dovedeste asta.
    p.s. nu trebuie sa-mi multumesti pentru cuvintele frumoase. E normal sa ne vorbim frumos unul altuia. :)

    RăspundețiȘtergere