vineri, 18 decembrie 2009

De la un prieten

Sunt, structural, un om mai degrabă pesimist. Aşa că de multe ori mă întreb: ,, De ce tocmai mie mi se întâmplă cutare lucru? Cum de alţii sunt aşa fericiţi şi liniştiţi?" şi alte . Am fost de multe ori furioasă că mi se întâmplă lucruri ce îmi par nedrepte şi am acuzat cu uşurinţă în dreapta şi în stânga, până când am auzit o pildă de la un prieten. O pildă despre Dumnezeu şi relaţia Lui cu oamenii. Mi-a plăcut atât de mult şi mi s-a părut aşa aplicabilă vieţii mele încât am reţinut-o şi o spun la rândul meu tuturor celor ce sunt furioşi sau deznădăjduiţi la un moment dat.
Nu am un mare talent de povestitor, dar voi încerca să o relatez cât mai coerent.
Se zice că un om a murit şi Dumezeu i-a dat posibilitatea să îşi vadă drumul parcurs de-a lungul vieţii. Pe întreg drumul se aflau două urme de paşi. Atunci omul întrebă :,, Ale cui sunt Doamne cele două urme?", iar Dumnezeu îi răspunse :,, Astea sunt urmele tale ,iar acestea ale mele. Am fost lângă tine tot timpul."
,, Dar, Doamne sunt momente în care nu sunt decât o singură pereche de urme şi acelea sunt chiar în momentele de grea cumpănă ale vieţii mele. De ce m-ai abandonat?". Dumnezeu îi zise atunci :,, Urmele ale sunt ale mele. În acele momente, te duceam în braţe."
Mi s-a părut o pildă încărcată de sens şi emoţie, o pildă din care cu toţii putem învăţa.

2 comentarii:

  1. foarte frumos. citind aceste cuvinte mi-a venit sa plang. pentru cateva momente mi-am lasat "logica" deoparte si am incercat sa simt mesajul pildei, si am simtit ... ceva placut.

    RăspundețiȘtergere
  2. Ma bucur ca ti-a placut. Mesajul pildei este tulburator, intr-adevar. Cati dintre noi nu au spus la un moment dat al vietii:,, De ce Doamne tocmai mie?'', dar cati s-au gandit ca sunt iubiti si ajutati de El chiar mai mult, in momentele alea?

    RăspundețiȘtergere