Căci orice cântec are un sfârşit...

Printr-o fericită conjunctură în acest week-end am fost la concertul Michael Bolton la Craiova. M-am dus mai mult de dragul drumului cu prietenii şi al plictiselii ce ştiam că mă va aştepta în cazul în care voi decide să rămân acasă. Îmi plăcea Bolton însă nu îi simţeam muzica foarte aproape de sufletul meu. Nu ştiu de ce. Ar fi trebuit să îl ador , versuri super romantice , ritmuri lente , lascive chiar , şi totuşi...
Ajunsă însă acolo, am intrat într-un soi de transă . M-a prins admosfera fără să vreau. A cântat live, a cântat bine, a cântat ca pentru mine. Nu m-ar fi mirat nici o clipă dacă în timp ce cânta m-ar fi chemat să dansăm împreună. Mi s-ar fi părut firesc. În fond îmi cânta deja trăirile, sufletul, pasiunea.

,, O melodie romantică este unul din drumurile cele mai sigure către sufletul unei femei '' spuse ea la un moment dat. Am zâmbit în gând : ,, Ştie asta deja...''. Răspunsul a venit însă voit încurcat şi naiv. ,, I love playing games'' gândeam.
Dar orice cântec are un sfârşit...iar după , cum trăieşti? Rămas cu amintirea cântecului, parcă singurătatea-i şi mai grea. Rămâne tăcerea. Doar ea e eternă. Şi atunci...la ce bun cântecul privirilor avide de imaginea celuilalt, al mâinilor atinse ca din greşeală, al jocurilor de cuvinte?aud parcă cum vine întrebarea. Pentru că ascultăm cântecul pentru frumuseţea sa şi ar trebui să învăţăm să-l ascultăm cu sufletul deschis şi să ne bucurăm că ne-a fost dat să-l auzim. A asculta un cântec sub ideea ameninţătoare a finalului său îmi pare un păcat de moarte.
Frica este mai rea decât moartea. Moartea va veni oricum...
Sweet october...