Am simtit mereu ca mi-am construit castele inalte pana la cerul viselor mele, pe nisipuri miscatoare. Am incercat in zadar sa imi pastrez echilibrul, dar copilul din mine a alergat prea repede si a ars prea tare incat echilibrul sa fie pastrat si atunci...am alunecat.
Mic si incurcat, incerc sa imi ridic copilul ce si-a julit genunchii. Nu plange. E mai curand tacut, cu ochii mari deschisi a mirare, nu stie unde si-a pierdut companionul de joaca, nici de ce castelele lui nu rezista. Nici eu, om mare ce ar trebui sa fiu, nu stiu ce sa ii spun. Dar il ridic de jos, il scutur de praf si ii zambesc incurajator. Intelege dincolo de cuvinte ca impreuna vom trai, visa, indrazni iar.
Mic si incurcat, incerc sa imi ridic copilul ce si-a julit genunchii. Nu plange. E mai curand tacut, cu ochii mari deschisi a mirare, nu stie unde si-a pierdut companionul de joaca, nici de ce castelele lui nu rezista. Nici eu, om mare ce ar trebui sa fiu, nu stiu ce sa ii spun. Dar il ridic de jos, il scutur de praf si ii zambesc incurajator. Intelege dincolo de cuvinte ca impreuna vom trai, visa, indrazni iar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu