Camere

Ne construim zilnic, minut de minut, clipă de clipă, scări înalte, până la cerul gândurilor şi simţirilor noastre. Ne ferecăm bine uşile, cu atenţie, de frică ca cineva să nu se insereze acolo , în noi, în camerele ascunse şi întunecoase. Ne prezentăm lumii doar în livinguri luminoase şi pline de parfumul şi savoarea fericirii, lăsând închise cu chei doar de noi ştiute camerele cu draperii groase şi lumânări abia pâlpâind a speranţă uneori.
Pe scările tale am urcat într-o lumină difuză , neştiind spre ce mă îndrept. Ai dat, uneori la o parte draperiile şi ţi-am putut vedea încăperile ascunse cuminţi în spatele lor. Ceea ce m-a frapat a fost că încăperile tale au de fapt sute de luminiţe mici, firave, dar care totuşi dau viaţă acestora. De afară nu poţi vedea nimic. Crezi că totul e întuneric, beznă deasă prin care va trebui să înveţi cumva să mergi fără să te împiedici de lucruri. Dar surprinzător este că cea mai ascunsă încăpere a ta este mai luminoasă decât livingurile mele largi, deschise spre lume. Eşti ca un castel din poveşti , care din afară pare cumva fără culoare, înăuntru având însă camere mari, luminate.