marți, 8 decembrie 2009

Asocial

Sunt un animal nu foarte social, aş putea spune. Greu leg prietenii. Nu mă pot lega, dezvălui şi confesa unui om cu mare uşurintă. Gândindu-mă în urmă cred că prietenii mei adevăraţi, puţini ce-i drept, i-am descoperit destul de târziu, după perioade lungi în care, nu-mi fuseseră decât cunoştinţe sau amici, datorită unei anume conjuncturi.
Nu ştiu de ce mult timp nu am fost în stare, deşi uneori simţeam că aş vrea asta, să rostesc cuvinte care mă vulnerabilizau cumva în faţa celorlalţi. Nu puteam spune spre exemplu : ,,Îmi eşti drag" sau ,,Ai grijă de tine", ,,Mi-ai lipsit" . Îmi era cumva frică de reacţia celuilalt. Ce ar zice despre mine? Se face sau nu se face să spun asta?
Mi-au trebuit ani de muncă cu mine până să am curajul să îmbrăţisez un prieten, să plâng în faţa unui prieten, să îi spun că îmi este drag. Şi am reuşit. Şi mă simt bine aşa, că pot dărui fără frică afecţiunea mea, iubirea mea, sprijinul meu.
Surprind însă şi acum priviri tăioase uneori, sau oameni ce clar mă cred exagerată în a-mi exprima sentimentele. Surprind asta în chiar grupul de amici în care mă învârt zi de zi. De pildă acum câteva zile cuiva tare drag mie i-a murit un apropiat. Am fost la el pentru a-i fi alături în momentele alea. Când am intrat l-am îmbrăţişat , pentru că asta am simţit. Pentru că mă durea durerea lui şi vroiam să simtă cumva că sunt acolo, că se poate baza pe mine dacă are nevoie. Nu mersesem acolo din obligaţie sau că aşa o cerea un protocol tacit al prieteniei, ci mersesem pentru el. Pentru că îmi păsa. Am auzit însă mai târziu oameni ce mi-au considerat cumva exagerat gestul. A devenit oare aşa ciudat în lumea asta să îţi pese de celălalt ? Nu înţeleg de ce iubirea, afecţiunea, compasiunea sunt privite ca slăbiciuni sau exagerări. Nu înţeleg de ce hug-ul pe care îl folosim mereu în dicuţiile online cu prietenii este aşa greu de transpus în fapt real. De cine ne ascundem de fapt? De ceilalţi sau chiar de noi ? Ne-a devenit masca o a doua natură? Nu mai putem fi umani, ci doar sociali?

2 comentarii:

  1. Nici eu nu inteleg de ce exprimarea sentimentelor a devenit ceva "gresit". Doar toti avem asa ceva. Toti suferim sau ne bucuram in acelasi fel.

    RăspundețiȘtergere
  2. Doar ca multi ne supunem unor conveniente sociale stupide si renuntam sa vedem aceste evidente si anume ca suntem la fel in fata suferintei sau fericirii.

    RăspundețiȘtergere